Am fost, sunt şi poate voi fi, fericită şi tristă în fiecare zi.

            Apoape că nu e zi în care să nu încerc două stări absolut diferite. Pe de`o parte mă simt okay, zâmbesc, comunic şi răd la orice prostie, iar pe de altă parte "mă loveşte" o stare aiurea, momente în care pur şi simplu nu am chef de nimic si nimeni, în acele momente m`am obişnuit să dau play la muzică tristă. Şi cum toate "relele" vin toate deodată, starea aiurea sau mai bine zis, melancolia, transformă toate gândurile mele, din pozitive, in negative. Toate defectele devin mult mai vizibile şi nu mai văd nimic frumos la mine. 
Deşi ştiu că nu e bine, atunci prefer singurătatea în detrimentul altor lucruri. 
          De ce sunt tristă ?! 
Păi probabil pun la suflet prea multe chestii, gen simple gesturi care par insignifiante pentru unii, dar care pe mine mă dor cel mai mult şi le resimt profund.
Se poate spune că plâng cu zâmbetul pe buze. Ştiu, e ciudat, dar pur şi simplu asta fac.
E greu cu indiferenţa, iar eu nu sunt aşa, deşi poate că las impresia că aş fi. În realitate, doar eu ştiu ce simt şi cât sufăr în anumite situaţii.


În suflet am mormane de regrete!
    Regret că las să treacă în van aceşti ani minunaţi pe care nu`i voi mai întâlnii niciodată :-s...
    Regret că multe persoane la care ţin, nu le pot avea aproape 8-| ...
   ... şi probabil regret mult prea multe pentru a mă simţi bine !


          În orice caz, indiferent cât de mult suferi după cineva sau ceva, lumea nu se va opri  în loc pentru durerea ta...